Pe data de 11 aprilie 2022, am avut plăcerea să susțin primul seminar tehnic în cadrul programului “La școală meșterim, pentru carieră ne pregătim”, cu elevii din cadrul Colegiului Tehnic ”Simion Mehedinți” din Codlea, Brașov.
Prezentarea “De la concept, la prototip” a fost educațională, captivantă și motivațională pentru mințile tinere dornice să lucreze cu noua tehnologie. Seminarul a cuprins proiectarea 2D a unei roți dințate, modelarea 3D cu ajutorul programului Autodesk Fusion 360 și implicit printarea 3D prin tehnologia Fused Deposition Modeling (Modelare prin Extrudare Termoplastică) cu cele 3 imprimante Ender 3 Pro. A fost o ocazie specială pentru mine să prezint noii generații de elevi avantajele utilizării Fusion 360 pentru modelarea 3D, dar și facilitățile oferite pentru proiectarea piesei dorite cu ajutorul comenzilor specifice, precum și pașii pentru descărcarea și instalarea programului.
Alături de mine a fost asociatul meu, Basarabeanu Razvan, fondatorul companiei New Basara Consult, care a expus elevilor elemente de bază ale tehnologiei de printare 3D și aplicabilitatea ei în viața modernă. Pe parcursul prezentărilor, s-au realizat cu ajutorul imprimantelor 3D, piese identice dimensional, dar printate cu parametri diferiți, dorind astfel a se sublinia posibilitățile de execuție ale aceluiași desen cu caracteristici și proprietăți diferite.
Reprezentanții Colegiului Tehnic ”Simion Mehedinți” și-au adus o importantă contribuție pentru reușita evenimentului la care au participat un număr mare de elevi.







